„Sforăia. Da, scaunul sforăia” (Fănuş Neagu, Scaunul singurătăţii)

insistă Seralompu depărtându-se ţeapăn printre scaunele cu pluş roşu
Într-adevăr
hublourile începuseră să absoarbă o lumină verde-albăstruie iar aripile mucegăite se bălăceau într-o îmbietoare ciorbă solară. Fără efect zgomotul motoarelor.
nu, nu, noi vrem afară!
unde afară? unde vedeţi voi afară?
vrem în curtea avionului citeste mai departe »

la intrarea în dom il carabiniere mi-a strigat ma che cosa fai? m-a cotrobăit în rucsac da’ tot nu a fost bine – va fa’n cullo! allora am zăbovit în piaţa san marco cu porumbeii pe cap şi pe umeri suficient cât să mă vadă sabrina

când a ieşit taică-meu cu ochelarii în gură cu mersul lui de indian în rezervă ne-am luat un involtino la 3 euro fiecare multă brânză a zis el şi pe vaporaş s-a iscat o văpaie
citeste mai departe »

în cel mult 4 ani voi fi o cucoană
roşcată aşezată turceşte în fotoliul tău cu braţe
roase ai tot timpul din lume să faci rate la mobilă să
devii campion la turism o să-ţi trimit un pachet mondial
cu făină şi zahăr o să-ţi fiu mai mult ca un frate

înainte de liturghie preotul nu are voie să vadă de găini de gospodărie să intre în grajd la cai să vopsească tocăria să-şi numere banii citeste mai departe »

dacă dau în femei e numai pt că nu deosebesc sexele:m-am miopit
iau sânii drept pectorali cerceii drept cercei fustele drept prosoape

nu dau tare
lasă! nici bărbaţii de azi nu mai sunt ca pe vremuri

‘Let heav’n kiss earth! Now let not Nature’s hand
Keep the wild flood confin’d! let order die!
And let this world no longer be a stage
To feed contention in a lingering act;
But let one spirit of the first-born Cain
Reign in all bosoms, that, each heart being set
On bloody courses, the rude scene may end,
And darkness be the burier of the dead!’ (William Shakespeare, King Henry IV) citeste mai departe »

“Poate că am lacrimi în ochi, dar imboldul la râs irezistibil – parcă-i un blestem; dintotdeauna însă fenomenele cele mai bogate în mister, cele mai impresionante, mi-au stârnit râsul…” (Thomas Mann, Doctor Faustus)

Zămislire şi plâns; moarte şi plâns – undeva la mijloc se aprinde râsul, rotunjindu-se mai apoi în faldurile capricioase, ton-semiton, ale surâsului. Eschil – solemn în drapajul doric al artei sale; Sofocle – angajat în clar-obscurul canelurilor ionice: bucurie-suferinţă; Euripide şi răsucirea delicată a limbului de acant; Laertios şi demonul epigramelor sub limpedele lăcaş al nici-buni-nici-răilor dei otiosi. citeste mai departe »

„Right or Wrong, my Party!” (Troţki)

Am hotărât să ne despărţim oarecum de comun acord, în încercarea de a repara o încăpăţânată greşeală parentală. Aşa li se păruse babacilor mai nimerit din punct de vedere educaţional, deşi, în realitate, avuseseră în vedere numai confortul personal. Adică de ce să alergi după doi gemeni zănateci, cu începere de la nevinovatele plăceri ale copilăriei până la neplăcutele vinovăţii ale pubertăţii? Aşa că ia să lăsăm noi siamezii ăia sudaţi, fiecare cu sexul, cu mâna, cu tabieturile proprii şi vorba ceea : un cap are mai puţine migrene decât două. citeste mai departe »

cam de două săptămâni am început să bag de seamă că mi se îndepărtează carnea de oase. Nu am realizat lucrul ăsta la timp, iar apoi era prea târziu: distanţa între pielea de pe abdomen şi coloana vertebrală sporise simţitor, ajungând undeva pe la 60 de cm. Exact acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu pielea de pe şolduri, să zicem, dar nu-i exclus ca fenomenul să fie valabil şi pentru ten şi oasele feţei. Ba uite, chiar acuma mă privesc în oglindă şi constat că pielea de sub mandibulă s-a lăsat simţitor. Asta cum se cheamă: guşă? Adică am devenit o guşată?

oare dacă oasele sunt pierdute undeva în hăul cărnii, sufletul mai simte când te tai, te arzi, te înţepi? Marginile îmi sunt atât de îndepărtate, încât nu văd cum aş mai putea simţi semnale din partea lor.  citeste mai departe »